Compania Apple se bucură de o popularitate sporită pe piața telefoanelor, dar și a gadgeturilor. În ultimul timp, gigantul american a înregistrat încasări uriașe, iar acest lucru se poate observa și din numeroasele modele dispozitive pe care le pregătește an de an pentru debutul oficial. Un lucru este clar, există mulți iubitori de produse Apple, printre care și eu sunt unul dintre aceștia. Poate că v-ați întrebat cu ce specificații aparte vin aceste produse de brand comparativ cu dispozitivele care operează pe Android. Ei bine, majoritatea persoanelor care folosesc un produs Apple sunt iubitori de confort.
Mi-am cumpărat primul iPhone la vârsta de 17 ani. Nu știam pe atunci să fac diferența între un telefon cu un sistem de operare iOS și un altul cu Android, însă la nici câteva zile distanță de la achiziție, am început să văd diferențele. Produsele oferite de Apple sunt speciale și post să spun cu mâna pe inimă acest lucru. Ulterior mi-am achiziționat mai multe dintre dispozitivele branduite cu mărul companiei, astfel că în prezent dețin un iPhone, un Macbook și un iPod. Dacă cineva m-ar întreba într-o zi obișnuită în timp ce mă plimb linistit pe stradă de ce am ales produsele Apple, cred că singurul cuvânt pe care l-aș spune pentru a le descrie fără să mă întind ar fi confortul. Designul a fost creat în așa fel încât creierul nostru să-l perceapă ca pe ceva indispensabil atât fizic, cât și la nivel vizual.
Deși ideea de a nu te mai întorci la
Android poate părea un clișeu pentru unii, eu îi înțeleg perfect pe oamenii
aceștia. Atât specificațiile tehnice, cât și designul unic și revelator te fac
să îl vezi ca pe ceva mai mult decât un dispozitiv indispensabil. În ultimii
ani, măiestria celor de la Apple a întrecut orice limită pe care eu mi-aș fi
putut imaga-o. Camerele ultra performante și aspectul delicat sunt tot ceea ce
ai nevoie pentru a împărtășii cu prietenii pe social media ultimele aspecte din
viața ta. Deși mulți sunt de părere că dispozitivele de la Apple sunt făcute
pentru persoanele care iubesc opulența, vă asigur că nu este chiar așa.
Calitatea acestor produse merită toți banii. Citește mai multe informații pe Thetech.ro.
Niciun comentariu:
Trimiteți un comentariu